Balonase de sapun!

    Trec secunde, ore, ani din viata mea si ma uit in urma...privesc inainte ce mai am de facut si ce as fi putut face pana acuma!

    In urma mea, vei gasi pe carare, campii cu flori si rasarit de soare, vei gasi furtuna si ploaie;Spini si lacrimi, zambete si mangaieri. Am lasat si randuri nescrise, pamant uscat;am secerat putin din tot ce am semanat. Si fiecare clipa pierduta in van se transforma in uscat-intr-un vis despre ce ar putea fi .O secunda, cate nu am pierdut pana acum? O secunda o urmeaza pe alta, si asa, pas cu pas hoinaresti pe cale.

      Treci zilnic pe langa frumusete, dragoste, minunatie, dar azi nu ai avut timp sa o observi!Norii se strang deasupra ta si incep sa cada picuri; umbrela nu ai luat-o azi cu tine, si esti singur; tunete si rascoliri de vant.Furtuna se arata si speri sa izbutesti. Ca prin minune totul a trecut .Nu conteaza cum si de ce! Esti bine, si viata merge inainte. Te simti erou, si vrei ca ceilalti sa te laude.Dar te-ai uitat la ce ai lasat in urma? Ce ai facut tu ca sa iesi de acolo?

     De multe ori nu ne pasa de nimic. Nici de bine, nici de rau.Nu ne mai bucura rasaritul de soare, si nici stele pe cer; nu ne mai doare minciuna, barfa si rautatea.Nu mai conteaza peste ce calcam. Am ajuns ca niste roboti: privim in fata si nu ne uitam pe unde o luam, sau ce se intampla in jurul nostru. De multe ori ne pierdem si tinta - mai ales dupa ce trecem prin ceata. Traim o viata superficiala si de multe ori falsa. Avem invelis frumos, dar interior murdar. Ne conformam cu zambete ¨de mana a doua¨ - am uitat sa radem din inima. Ne conformam cu o viata standard cand suntem cu totii atat de diferiti. Nu mai punem pasiune si dragoste in ceea ce facem. Fiecare secunda trece goala pe langa noi, ca un balonas de sapun. Cand eram copii, ne bucuram de ele, alergam, saream, ne intindeam dupa ele - sa nu ne scape vreuna. Asteptam cu speranta sa apara alta ca si cum ar fi avut ceva magic. Dansam si iubeam la fiecare pas. Radeam cu ochii, cu inima. Iertam cu dragoste si uitam cu adevarat.

     De aceea, hai sa fim din nou copii. Sa pretuim fiecare suflare de vant, fiecare raza de soare. Sa pretuim momentul si sa mergem increzatori inspre ACOLO. ACOLO unde ne asteapta TATAL; stiu ca nu suntem singuri. El e in mangaierea soarelui, in adierea vantului , El e adapost pe vreme de furtuna, si acoperis cand vine ploaia. El e DRAGOSTE!

     Nu mai vreau sa las sa treaca viata pe langa mine! Vreau sa seaman si sa secer, nu mai vreau pamant uscat. Vreau sa experimentez fiecare clipa, pana cand voi ajunge la capat. Vreau sa traiesc 100% autentic si adevarat!

     Suntem copii de REGE, suntem dragoste din DRAGOSTEA ADEVARATA. Suntem binecuvantati sa fim binecuvantare. Hai sa traim asa cum El ne-a creat sa fim! Sa valoram ceea ce avem, si sa pasim cu credinta prin ploaie, soare, furtuna, spini sau ceata; pentru ca dupa furtuna iese soarele, iar dupa ploaie curcubeul. Totul este creat pentru noi. Ce altceva am mai putea dori, decat sa stim ca cineva pune lucruri atat de frumoase inaintea noastra!

                                       ZAMBESTE, IUBESTE, CREDE, FII COPIL!

Juramant...

Am vazut un film foooarte fain: FIREPROOF...vi-l recomand 100% e suuuperb..:) si m-a facut sa ma gandesc la ceva ce e foarte important, dar pe care nu punem pret indeajuns. DRAGOSTEA ADEVARATA. 

Ma gandesc la juramintele pe care le spunem fiecare cand ne casatorim, la promisiunile ce le facem, la ceea ce zicem, juramintele facute Domnului...si ce ajungem sa implinim.

Eu cand m-am maritat, juramantul meu a sunat asa:"Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!"(Rut 1:16-17)...cel mai potrivit juramant, din punctul meu de vedere. Ma gandesc oare il voi putea respecta? Ma rog Domului sa imi dea intelepciunea si puterea sa pot il pot respecta. Ma intreb, sincer, oare cata importanta dam toti la ceea ce scoatem pe gura, suntem atat de preocupati de cum aratam, dar ceea ce spunem are oare valoare? Oare cand esti in fata mirelui/miresei, te gandesti...¨Doamne, eu vreau sa fiu alaturi de persoana asta, la bine si la rau, la sanatate si boala, saracie si bogatie, si ajuta-ma sa fiu asa¨ oare traim ceea ce spunem? sau spunem o poezie in fata miresei tremurande, sau a mirelui emotionat, in fata invitatilor nerabdatori sa vada sarutul de la final. Oare cand ne rugam si ii promitem Domnului...¨Doamne, promit ca ma pocaiesc, ajuta-ma sa iau si teza asta!¨ ne gandim noi la ceea ce spunem de fapt? Dam noi importanta cuvenita spuselor? Cand promiti cuiva ca faci ceva...chiar faci? sau te pierzi pe drum? Eu patesc asa, si ma rog sa pot sa fiu o persoana care isi tine promisiunile, ce isi respecta juramintele si isi onoreaza legamintele. 

Oare cand te-ai pocait, si erai indragostit de Domnul. cand te-ai botezat, si ai facut legamantul ca il vei sluji pe Domnul toata viata, pana in vesnicii...cand nu iti masurai cuvintele sa declari cat de fericit esti! Cand erai la dragostea dintai...cu Domnul sau cu ea/el...simteai ca iti iese inima din piept...cand auzeai de dragoste. Si ai jurat sa fii acolo mereu...pana cand moartea va va desparti..(poate negandindute ca s-ar putea sa urmeze 70 de ani de....prezenta reciproca :D ).Cand i-ai zis Domnului ca El e totul pentru tine, si ca vei lupta sa fii cu el in vesnicii...ca vei umbla pe Calea Stramta :D..Oare te-ai gandit cu adevarat, la ce zici, sau daca vei ramane loial juramantului tau? 

Ma gandesc cum va fii cand voi trece prin vai, prin mlastina, oare voi putea la fel de senina sa ii zic sotului meu, te urmez pe tine, si sunt alaturi de tine! Dupa ce vor trece 50 de ani, si amandoi vom avea ¨dinti de imprumut¨, sau riduri pe tot corpul, cand parul va fii carunt, si cand genunchii ne vor tremura; cand mainile vor fi aspre vom mai fii oare noi dispusi sa ne uitam unul la celalalt, sa ne zicem TE IUBESC, sa ne zicem, inca te urmez si inca sunt aici, alaturi de tine; inca te respect si valorezi mult pentru mine. Vom mai tine mana ce a fost langa noi pana atunci? Vom stii arata dragostea si respectul ca niste tineri indragostiti? Oare vom putea face ca dragostea sa renasca in fiecare zi? Eu cred ca DA! Ma rog sa pot, ma rog sa stam unul langa celalt, sa ne privim in ochi, si atunci fara cuvinte sa ne zicem...TE IUBESC!

Oare dupa 50 de ani, de cand L-am cunoscut pe El, voi mai putea declara la fel de inflacarata ca El e Domnul meu? Voi putea sta pe genunchi si sa vorbesc cu El? Voi putea simti , trai, dragostea, mangaierea, pasiunea ce o traiesc acum fata de El? Eu cred ca DA! Ma rog sa pot, ma rog sa ma pun pe genunchi in fiecare zi, sa ma apropii din ce in ce mai mult de EL, sa pot sa stau ore in sir, sa II ascult vocea; sa pot plange, canta, sa Il pot lauda mai mult decat acum! Sa dau pe dinafara de dragostea si prezenta Lui!

Te Iubesc Doamne

Doamne, te iubesc! Tu ma iubesti cum nimeni nu o face, desi eu Te-am rastignit! M-am lepadat de Tine! Te-am biciuit! Ti-am strapuns mainile cu piroane, si Ti-am zdrobit genunchii; Ti-am strapuns coasta, si am jucat barbut la picioarele Tale! Sunt vinovat! Iar tu in schimb mi-ai dat iertare. Am criticat pe cei ce au trait acele vremi, dar si eu am fost acolo cu ei! Si inca sunt! Am strapuns mainile ce ma mangaie atunci cand sunt singura, cand plang, cand imi e teama, mainile care ma poarta peste vai, mainile care se impreuna pentru a-mi oferi mie SALVAREA. Am zdrobit genunchii ce stau plecati inainte TATALUI, pentru a-I cere indurare, iertare. Te-am rastignit pe Tine, care ma vindeci, ma ierti, imi dai dragoste, ma mangai. M-am lepadat de Tine, care m-ai ales din mii si mii ca sa fiu al Tau! 

Doamne singur nu pot! Firea mea incolteste zi de zi, se urca pe liane inspre inima mea, si pasii mei se leapada de la Tine! Te rastignesc in fiecare zi! Si Tu inca ma iubesti! Ajuta-mi Doamne, sa fiu printre acei ce duc crucea alaturi de Tine, printre cei ce sterg urmele de sange. 

Ajuta-ma Doamne sa rastignesc firea, si nu pe Tine, sa zdrobesc eul meu, si nu genunchii Tai, sa ma lepad de duhuri. Ajuta-ma Doamne sa traiesc pentru Tine! Zi de zi, si 100% sa fiu dependenta dupa Tine, sa Fii cu adevarat aerul ce il respir mereu, apa ce o beau. Sa fim doar Tu si eu Doamne, in povestea noastra de dragoste, ce sta scrisa in CARTEA VIETII! Te ador Isuse, esti Salvatorul sufletului meu, esti Creatorul meu Doamne! Esti TOTUL! 

TE ADOR!

Tata

TATA, un cuvant si o persoana care ne marcheaza viata, si ceea ce suntem. De mici , suntem invatati si simtim autoritatea si puterea ce o exprima un tata. Poate a fost primul tau cuvant! Momente minunate petrecute impreuna, sau poate nu ai avut parte de acel brat care sa te plimbe prin ploaie, furtuna, soare sau curcubeu. Poate iti e dor de imbratisarea ferma de tata, sau un sarut pe frunte alaturi de un ¨Sunt mandru de tine!¨. 

Eu am un tata minunat, momentele ce mi le aduc aminte alaturi de el au fost minunate. Privirea lui ferma vocea plina de siguranta, rasete, jocuri, invataturi. Toate astea, au fost pana la un moment dat; a plecat...pentru ca noi sa avem sansa la o viata mai buna, undeva unde, se castiga mai bine... De pe la 13 ani, ma conformam cu a-i auzi vocea, desi aveam nevoie de autoritatea lui. Poate si baietii dar eu stiu, ca fata, cautam mereu ceva puternic, o stanca, un brat, autoritate; cautam o dragoste de tata. Nu stiu daca stii ce inseamna sa tanjesti dupa a-i auzi mustrarea inca o data macar. Poate toata viata ai avut parte de un tata, poate era prea aspru, sau era absent. Poate nu aveai voie nimic, dar a fost acolo sa te tina de brat atunci cand cazi! A fost acolo cand te-ai prabusit. Poate ai avut un tata alcoolic, sau care nu era acasa niciodata, un tata pe care nu ti l-ai fi dorit niciodata. Dar l-ai avut langa tine. Nu poti sa intelegi ce zic, daca nu traiesti. Stiu, poate gandesti ...decat asa, mai bine deloc. Nu pretuiesti ceea ce ai decat dupa ce il pierzi. Eu nu mi-am pierdut tatal, dar mi-as fi dorit sa stau mai mult in prezenta sa. Ma simteam singura, parasita parca, simteam o rana in inima tot mai intensa. Anii treceau, si in absenta lui, starea mea interioara se reflecta in exterior prin reactii haotice. Parca ma transformam.. cautam in orice, un fel de alinare pentru starea mea. Dar, cineva ma privea cu dragoste! Am intalnit un TATA care imi este alaturi tot timpul. Mi-a aratat dragostea Sa, ma poarta cu siguranta prin viata si ma mangaie cand ranile ma dor. Un TATA, care m-a iubit inca dinainte sa fiu; un TATA care m-a tesut in frumusete, dragoste, minune si maiestrie. Creatorul meu! TATAL sufletului meu!

El m-a invatat sa merg , sa ma ridic cand am cazut, sa zbor spre zari albastre...Nu ma gandeam ca cineva imi poate oferi ceea ce credeam pierdut. Nu ma gandeam ca voi putea simti dragostea la acest nivel. Stiam ca inaintea Lui pot plange, pot rade, pot canta, ma iubeste, ma iarta, ma vindeca. Ma ridica din mocirla, ma curata. Are incredere in mine, imi vegheaza pasii si lupta pentru mine! Ma numeste copilul Sau, chiar daca eu L-am dezamagit! Imi e dor de tatal meu, dar TATAL ceresc, mi-a umplut golul inimii cu dragoste cereasca! Stiu ca ranile dor, dar nu esti singur niciodata! Stiu ca atunci cand cazi, poate te gasesti singur, dar El e acolo! Daca ai parte de un tata care iti e alaturi, pretuieste-l si paseste si alaturi de TATAL ceresc! Daca nu e langa tine tatal tau, paseste cu incredere, pentru ca ai langa tine un TATA care te vrea cu disperare, un TATA care te-a creat si care lupta pentru tine, ai un brat puternic, ai dragoste. Nu incerca in alta parte, caci nu vei gasi ceea ce cauti, ceea ce ai nevoie. Doar TATAL poate sa iti mangaie inima, sa iti stearga lacrimile, sa iti incurajeze pasii si sa te invaluie in dragoste.

TATA, cuvantul care iti da tarie, siguranta si indrazneala. Nu exista orfani, pentru ca toti avem un TATA!

Superficial/Esenta

De mica m-am visat ... o printesa; eram inconjurata de fete de plastic, si doream sa devin si eu una...doream sa devin o Barbie girl ...:) Tu nu? Sau poate tu ai visat sa devii Spiderman, sau un gen de supererou recunoscut in tot orasul, toata tara, sau poate chiar pe taram international. Am crescut, si an dupa an, vedeam tot mai mult exterior, si interiorul devenea invizibil, de fapt, interiorul nici nu exista. Toti luptam ca o turma de fiinte oarbe, pentru a ajunge ceva, cineva.

Daca nu aveai ultimul tip de papuci, sau daca iti luau si tie parintii ceva imitatie(pentru ca salarul lor se limita la minim pe economie, desi tu nu vroiai sa intelegi...ca atata este), erai fake...si ti se dadea peste nas cu asta; te simteai marginalizat si ofensat.Te inteleg, am trecut pe acolo, de fapt eu iti zic exact prin ce am trecut eu. Eram disperata sa arat ca eu sunt cineva, dar tiparele in care se incadra acel cineva erau GRESITE. Ma interesa mai mult sa am o bluza din mall, asta dupa o cearta zdravana cu mama si dupa usi trantite , pentru ca...evident..¨eu¨ aveam dreptate, decat sa lupt pentru a fii ceva cu adevarat in interior.

Stiu ca nu sunt singura care a reactionat asa, si stiu ca traim intro lume in care ¨haina¨ face pe om, o lume in care de jur imprejur, tot ce vezi e exterior, si deloc interior, dar oare ce te face pe tine om? ´Faptul ca ai haine trendy, sau caracterul tau daramat?

Din ce in ce mai mult ne pierdem sufletul, mintea si ceea ce suntem pentru lucruri exterioare ce se duc. Lucruri materiale, care isi pierd valoarea de la an la an, de la moment la moment, si uitam de ceea ce are cu adevarat valoare. Ne vindem pentru superficial, si uitam sa traim in esenta. Punem pret pe trecator si ceea ce de fapt formeaza fundatia, devine inexistenta.

Fugim de adevar, si ne e frica sa aratam compasiune, dragoste, mila. Suntem furati in fuga prin societate, si uitam de noi. M-am uitat la un film, il recomand, The surogates, eu zic ca isi merita banii. Ce am inteles eu din el? Ca noi, oamenii suntem innebuniti dupa un exterior perfect!! Traim ca roboti si ne conformam sa traim o viata lipsita de sentiment, ne ascundem in spatele exteriorului. Uitam de valoare umana si suntem in stare sa dorim o perfectiune artificiala tocmai pentru a ascunde ceea ce suntem cu adevarat.

Dumnezeu, ne-a creat in dragoste, sa fim dragoste, avem valoare, pentru ceea ce suntem, nu pentru cum aratam. Esti constient ca peste 20 de ani, nu vei mai arata asa nu?? Si atunci de ce iti pierzi sufletul pentru ceva ce nu are valoare? De cate ori te-ai trezit multumitor pentru modul in care arati? Sau de cate ori ai senzatia ca esti apreciat pentru exterior? De ce isi pierde valoare sufletul? Ma intreb de ce nu as putea oare eu sa apreciez ceea ce are valoare la cei din jur?? De atatea ori intalnesc persoane duplicitare...FII TU!! Pune valoare pe ceea ce esti tu cu adevarat! Pe ceea ce Dumnezeu a creat cu dragoste! Esti creatia Lui si te-a creat dupa chipul si asemanarea Sa! Cladeste-ti sufletul si caracterul pe stanca, consolideaza-ti fundatia! Daram-o daca e nevoie si construieste din nou! Pune pret pe ceea ce are valoare daruieste esenta si traieste in ea! Lasa-te invaluit in divinitate si paseste cu pasiune pentru valoare. Lupta sa ai stalpii esentiali: CARACTER, DRAGOSTE, CREDINTA!!

CARACTERUL CONTEAZA, CARACTERUL PRIMEAZA, pana la urma, ceea ce conteaza va ramane, si de ce sa nu fie de valoare? Lasa-L pe El sa te slefuiasca si sa scoata in evidenta minunatia si lumina unui diamant de mare pret, pe care il porti in interior.